asteptare

Am ramas cu privirea pierduta la marginea infinitului. Ce zbor de ganduri imi tulbura linistea? Ce zvon de iluzii imi tulbura mintea? Ce zarva de sentimente imi tulbura inima? Alerg printre amintiri in cautarea unei sperante. Dar e ca si cum as alerga sa prind orizontul. Se departeaza de mine cu fiecare pas. Am incercat sa opresc timpul. Si? Ce-am obtinut? O intarziere neinsemnata a inevitabilului? Am crezut ca pot zidi cetati, ca pot ciopli statui, ca pot picta portrete. Si am zidit: cetati de iluzii, am cioplit statuia sufletului meu si am pictat gandurile pe panza mintii. Am trecut printre vise dar nu m-am oprit la niciunul. Am infruntat pericole, am luptat impotriva monstrilor imaginatiei mele si i-am invins. Am cautat adevaruri ce se ascundeau sub aparente dar nu am gasit decat minciuni ambalate cu hartie de adevar. Acum tot ce mai pot face este sa astept. Ce? Nu stiu. Astept probabil sa se prabuseasca cerul ca sa pot cladi altul………