O lacrima a cazut pe pamantul uscat. Setea lui de lumina nu se potoleste doar cu atat. Ma revolt impotriva vietii, ma revolt impotriva mortii. Si-atunci? Ce mai ramane? Ce viata? Ce moarte? Nimic. Deci sunt in neantul universului meu. Am ales sa nu privesc inapoi, sa nu caut raspunsuri ce nu exista deoarece intrebarile n-au fost puse.
M-am zbatut sa ies din simplitatea vietii si am pierdut lupta dupa lupta. Dar, surpriza! razboiul l-am castigat eu! Am rupt barierele, am trecut clandestin granitele sufletului si acum vad cerul. Da, vad cerul, cerul meu. Pana acum am fost prea grabita, prea ocupata, prea obosita, dar nu! Acum, m-am intins pe iarba frageda si vad cerul. Nu mai ploua, nu mai tuna, nu mai plange. E senin. In sfarsit, simt lumea, simt viata, simt libertatea. Am evadat din mine, din fostul “Eu”..........
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu